Autoritățile iau în calcul stabilirea obligativității purtării măștii de protecție și în aer liber, dacă este un spațiu aglomerat, precum litoral, faleză sau piețe. Această posibilitate este analizată de autoritățile naționale, situație confirmată, astăzi, chiar de către premierul Ludovic Orban. „Există mai multe măsuri în analiză, limitarea programului pentru terase, cluburi, respectarea regulilor de distanţare. Este foarte greu de identificat dacă un grup de persoane reprezintă o familie sau nu şi atunci am putea impune respectarea regulilor de distanţare pentru toţi cei care sunt pe plajă. De asemenea, am avut discuţii cu mai mulţi prefecţi, mai mulţi reprezentanţi din comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, care ne-au spus că sunt locuri chiar şi în aer liber – de exemplu o piaţă sau o faleză – unde, din cauza aglomeraţiei, există risc de răspândire şi discutăm şi posibilitatea de a impune obligativitatea purtării măştii în astfel de spaţii foarte aglomerate. Este în analiză, nu am luat încă nicio decizie, dar încercăm să luăm măsuri punctuale care să reducă riscul de răspândire în posibile zone cu risc mare de răspândire”, a explicat șeful Guvernului.
Ludovic Orban a menționat că are întâlniri săptămânale cu miniştrii şi cu reprezentanţii instituţiilor de control în cadrul cărora se analizează raportul fiecărei entităţi şi se stabileşte planul de măsuri pe săptămâna următoare. Astăzi este programată o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, iar varianta extinderii obligativității purtării măștii de protecție ar putea fi pe ordinea de zi.
Am putea purta obligatoriu masca de protecție și în spațiile deschise aglomerate
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -