sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăPoliticaAmbasadorul SUA în România: ”Corupţia endemică şi baronii roşii rămaşi din anii...

Ambasadorul SUA în România: ”Corupţia endemică şi baronii roşii rămaşi din anii regimului comunist nu îşi au locul în România modernă.”

Excelența Sa Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, a transmis un mesaj de Ziua Națională a României. Ambasadorul s-a referit, printre altele, la lupta anticorupție pe care o duc autoritățile de la București. ”Guvernul Orban a aplicat reforme pentru a restaura statul de drept – afectat de guvernul anterior – şi pentru a ‘smulge’ din rădăcini corupţia. Corupţia endemică şi baronii roşii rămaşi din anii regimului comunist nu îşi au locul în România modernă. Au stagnat dezvoltarea economică şi socială a României suficient. Pe măsură ce se încetăţeneşte aplicarea principiului statului de drept, din ce în ce mai mulţi investitori americani şi străini vin în România. La fel, pe măsură ce se privatizează companiile de stat, se estompează şi mai mult barierele din calea competiţiei caracteristice pieţei libere şi se reduc sursele de venit din care se susţine corupţia endemică”, a spus diplomatul american. La rândul său, secretarul de stat Mike Pompeo a transmis un mesaj special din partea Guvernului SUA. ”În numele poporului Statelor Unite ale Americii, felicit poporul român cu ocazia sărbătorii Marii Uniri. Anul acesta, Statele Unite și România, la celebrarea a 140 de ani de relații diplomatice, și-au reiterat și aprofundat parteneriatul strâns, durabil, prin semnarea unei foi de parcurs pentru cooperare în domeniul apărării pe o perioadă de zece ani, prin crearea de rețele 5G „curate”, prin colaborarea la construirea reactoarelor de la centrala nucleară de la Cernavodă, prin angajamentul de a îmbunătăți securitatea energetică în Europa via Marea Neagră și prin avansarea potențialului de creștere generat prin Inițiativa Celor Trei Mări. România este un partener strategic valoros și un Aliat statornic. Împărtășim dedicarea în lupta împotriva COVID-19 și nu uităm niciodată sacrificiile pe care le-ați făcut în operațiile NATO. Cu ocazia acestei zile speciale, vă dorim pace, prosperitate și multă sănătate în anul următor!”, a transmis secretarul se stat american.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu