În perioada 13-14 noiembrie, poliţiştii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat acțiuni pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto. Astfel, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 293 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 174.000 de lei. 150 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 51 de permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vrancea şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere de pe drumurile din judeţul Vrancea, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Respectați regimul legal de viteză! Polițiștii rutieri reamintesc că viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile de drum sau trafic reprezintă una dintre principalele cauze generatoare a accidentelor rutiere în județul Vrancea. Pentru călătorii în siguranță, recomandăm conducătorilor auto să circule cu prudenţă, să se asigurare şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare și să crească distanţa de siguranţă între vehicule. (IPJ Vrancea)