În perioada 20-25 mai, în Garnizoana Focşani, militarii Regimentului 2 Cavaleri SUA execută marşul „DRAGOON PIONEER RIDE”, în comun cu militarii Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, în baza înţelegerilor şi documentelor bilaterale, pentru întărirea cooperării ca parte a parteneriatului strategic.
“Activităţile vor cuprinde excursie de documentare la obiective istorice de interes din judeţul Vrancea, pe itinerarul mausoleelor vrâncene, activităţi sportive şi acţiuni de socializare dar şi organizarea unei expoziţii de tehnică şi armament, din dotarea celor două armate. Cu acest prilej, invităm populaţia judeţului Vrancea de a participa la expoziţia de tehnică şi armament ce se va organiza în data de 21 mai 2016, în intervalul orar 08.30 – 13.30, la Promenada Mall Focşani, unde va fi prezentată tehnică şi armament din dotarea celor două armate”, precizează lt. col. V. Roman, ofiţer relaţii publice la Brigada 282 Infanterie Mecanizată Unirea Principatelor.