Agenţia Naţională de Administrare Fiscală vrea să vândă, în luna octombrie, prin licitaţie, autoturisme şi rulote de circa 189.000 lei. Astfel, în data de 12 octombrie, ANAF va scoate la licitaţie trei autoturisme şi o autoutilitară aparţinând SCR Best Construct iar data limită pentru depunerea ofertelor este 11 octombrie 2016. Un autoturism este marca Volkswagen Beetle pe benzină, caroserie Berlină cu haion, an de fabricaţie – 2012, 6.000 km parcurşi şi capacitate cilindrică de 1.197 cmc. Preţul de pornire al licitaţiei este 51.350 lei (fără TVA), iar taxa de mediu/înmatriculare este achitată. De asemenea, ANAF mai vrea să vândă Chevrolet Kalos pe benzină, caroserie Berlină, an de fabricaţie 2005, 62.000 kilometri parcurşi şi capacitate cilindrică – 1.399 cmc. Preţul de pornire al licitaţiei este 12.690 lei (fără TVA), fiind achitată taxa de mediu. Un alt autoturism este marca Dacia Logan pe motorină, caroserie AC Break, an de fabricaţie – 2012, km parcurşi – 140.000, capacitate cilindrică – 1.461 cmc. Preţul de pornire al licitaţiei este 25.700 lei (fără TVA), cu taxa de mediu achitată.
Autoutilitara N1 este marca Ford Transit, caroserie BA Basculantă, an de fabricaţie – 2011, kilometri parcurşi – 150.000, combustibil – motorină, capacitate cilindrică – 2.198 cmc. Preţul de pornire este de 44.550 lei (fără TVA). Şi în acest caz este achitată taxa de mediu. De asemenea, ANAF vrea să valorifice, în data de 17 octombrie, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, mai multe rulote care aparţin Termo Construct iar valoarea totală a acestora este de circa 55.000 lei. Data limită pentru depunerea ofertelor este 16 octombrie 2016.