În laboratorul de analize medicale al Spitalului Militar de Urgență “Dr. Alexandru Popescu” Focșani se efectuează, gratuit, analize medicale pentru orice persoană asigurată CASAOPSNAJ sau CAS Vrancea, care se prezintă cu bilet de trimitere și a făcut programare prealabilă la telefon 0237216400 int. 1509. O echipă medicală formată din personal medical profesionist recoltează analize medicale persoanelor care solicită aceasta în condițiile reglementărilor legale în vigoare, laboratorul având în derulare contracte cu CASAOPSNAJ și CAS Vrancea.
Laboratorul de analize medicale este dotat cu analizoare de biochimie automate COBAS 600, analizor hematologie cu 22 parametri DxH 560, aparat coagulare ACL ELITE PRO, analizor urină, linie de procesare geluri electroforeze, autoclave. În cadrul laboratorului sunt alocate fonduri pentru luna octombrie pentru efecuarea de teste de hematologie, teste de biochimie, teste de imunologie, teste de microbiologie. Laboratorul de analize medicale este acreditat RENAR. (text/ foto: plutonier adjutant Adrian Galiță)