Polițiștii și procurorii au fost și astăzi la Bizighești, acolo unde a fost găsit împușcat un bărbat de 35 de ani. Oamenii legii trebuie să găsească toate indiciile care să-i conducă la descoperirea făptașului și a adevărului în legătură de ceea ce s-a întâmplat aseară. Deocamdată, nu au fost oferite prea multe detalii presei. ”Evenimentul s-a petrecut într-un lan de porumb, pe un teren ce aparține unei societăți comerciale. Din informațiile noastre, nu a fost organizată nicio partidă de vânătoare în zonă. Există un cerc de suspecți și nu excludem nicio ipoteză. Dar, momentan, nu vă putem da mai multe detalii despre ancheta pe care o defășurăm în acest caz”, a declarat presei procurorul de caz, Nicolae Pârcălăbescu.