Oferte de locuri de muncă, în această lună, în 3 comune din județ. Mai întâi, Primăria Comunei Nănești organizează concurs de recutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuție vacante de paznic, în Serviciul de Paza Bunurilor şi Cetăţenilor. Doritorii trebuie să aibă minim studii generale, să dețină atestat în condiţiile Legii nr. 333/2003 (sau să aibă disponibilitatea de a urma un astfel de curs) și să aibă aviz de la organul de poliţie. Dosarele candidaților se depun la sediul Primăriei Nănești până pe data de 14 mai, iar concursul constă în probă scrisă, pe 25 mai, și interviu, pe 28 mai.
De asemenea, Primăria Comunei Câmpuri organizează concurs de recrutare pentru o funcţie publică de execuţie vacantă de consilier, clasa I, grad profesional debutant la Compartimentul Agricol. Candidații trebuie să aibă studii superioare de lungă durată cu diplomă de licenţă. Dosarele candidaților se depun până pe data de 17 mai. Pe 31 mai este programată proba scrisă iar data interviului va fi comunicată ulterior. În același timp, Primăria Comunei Ploscuțeni organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de inspector, clasa I, grad profesional asistent la Compartimentul Taxe şi Impozite Locale. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
- studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- condiţii minime de vechime – 1 an în specialitatea studiilor necesar exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional asistent.
- Alte condiţii specifice:
- cunoştinţe de operare PC (Microsoft Office: Word, Excel, Power Point) – nivel mediu;
- abilităţi în utilizarea mijloacelor moderne de comunicare (Internet, e-mail, fax).
Înscrierile se fac până pe data de 17 mai iar concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 30 mai 2018, ora 10:00: proba scrisă;
- data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.