Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat, în zilele de 13 și 14 iunie, la Reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale Alianței Nord-Atlantice, desfășurată la Cartierul General al NATO din Bruxelles. Discuțiile s-au concentrat în principal pe postura de descurajare și apărare a Alianței și pe consolidarea rolului NATO în sprijinul Ucrainei. Consiliul NATO-Ucraina, planificat pentru prima sesiune a reuniunii, s-a desfășurat și cu participarea reprezentaților Uniunii Europene. Miniștrii apărării au transmis un semnal politic important privind continuarea sprijinului pentru Ucraina și consolidarea ajutorului multidimensional acordat acesteia de statele aliate. „Este nevoie să continuăm să ajutăm Ucraina, iar în acest sens foarte importantă rămâne unitatea la nivel aliat, prin acțiuni concrete și de substanță”, a subliniat ministrul Tîlvăr. Ministrul român al apărării a menționat sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei, atât în plan bilateral, cât și multilateral, și a pledat pentru asigurarea unei coordonări eficiente NATO-UE în cadrul acestei linii de efort. Pe timpul reuniunii a fost aprobată prima foaie de parcurs dintre NATO și Ucraina pentru cooperarea în domeniul inovării.
A doua sesiune a fost dedicată agendei de descurajare și apărare în pregătirea pachetului de decizii ce vor fi aprobate de șefii de stat și de guvern la Summitul aniversar al NATO de la Washington, ce va avea loc între 9 și 11 iulie. În intervenția sa, oficialul român a accentuat importanța continuării demersurilor privind accelerarea adaptării posturii NATO de descurajare și apărare în vederea contracarării tuturor amenințărilor, cu accent pe asigurarea forțelor și capabilităților necesare implementării Planurilor Regionale de Apărare, dar și pe continuarea eforturilor pentru pregătirea logistică. „În contextul continuării războiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina și al conduitei tot mai asertive a Rusiei în această regiune, precum și în logica consolidării posturii aliate de descurajare și apărare, semnalăm importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru asigurarea stabilității și securității flancului estic aliat, cât și a întregului spațiu euro-atlantic. Am evidențiat importanța inițiativei comune a României, Turciei și Bulgariei, MCM Black Sea, privind activitățile de deminare în Marea Neagră, pe fondul riscurilor reprezentate de minele în derivă, și oportunitatea oferită de aceasta pentru participarea aliaților interesați, cu personal și capabilități. În același timp, am subliniat rolul Centrului European de Pregătire F-16 din România, un exemplu al cooperării între aliați“, a evidențiat ministrul Tîlvăr.
Ministrul român al apărării a salutat consolidarea rolului NATO în coordonarea sprijinului pentru Ucraina, un aspect esențial în pregătirea Summitului NATO din iulie. De asemenea, miniștrii apărării au avut o dezbatere de substanță cu privire la bugetele alocate apărării și a modalităților de sprijinire a industriei de apărare, la nivel transatlantic. Ultima sesiune de lucru, Reuniunea în formatul Grupului de Planificare Nucleară (NPG), a avut pe agendă aspectele particulare ale politicii și planificării nucleare la nivelul NATO.
Consiliul NATO-Ucraina a fost lansat la Summitul NATO de anul trecut, de la Vilnius, ca parte a unui pachet de sprijin pentru Ucraina. Întâlnirea inaugurală avut pe 12 iulie 2023, la nivel de șefi de stat și guvern. (Biroul de presă, MApN)