Angel Tîlvăr, prima propunere a PSD Vrancea la Camera Deputaților, are o bogată experienţă administrativă, iar în prezent este ministru al Apărării Naționale. „Din 2022 sunt membru în Guvernul României ca ministru al Apărării Naționale, după ce, în 2019, am fost desemnat ministru delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni. Ca parlamentar, am fost președinte al Comisiei pentru învățământ și de trei ori președinte al Comisiei pentru Afaceri Europene. Experiența parlamentară include desemnarea mea ca șef al delegației României la Adunarea Parlamentară a NATO, fiind ales raportor și președinte de comisie. În Parlament, am condus Grupul pentru combaterea traficului de persoane”, detaliază ministrul vrâncean.
Angel Tîlvăr militează pentru atragerea de investiții străine în Vrancea și crearea de locuri de muncă: „Atragerea de investiții străine și crearea de locuri de muncă sunt esențiale pentru dezvoltarea județului, de aceea este nevoie de o infrastructură modernă, crucială pentru a face județul atractiv și accesibil pentru investitori. Iar în Vrancea se fac pași importanți în acest sens, Guvernul Ciolacu alocând fonduri substanțiale pentru proiectele de infrastructură”, susţine ministrul vrâncean.
Investițiile în educație și formare profesională trebuie să devină o prioritate, pentru că, „doar aşa este creată forță de muncă calificată, astfel încât pot fi atrase companii care caută angajați bine pregătiți”, arată Angel Tîlvăr. Şi-a propus să susţină dezvoltarea educației superioare și stimularea cercetării, obiectiv strâns legat de o investiție care urmează a fi dusă la bun sfârșit în Vrancea: campusul universitar. „Este necesară stabilirea de parteneriate cu companii locale și regionale pentru a dezvolta programe de internship și practică, asigurând studenților acces la experiențe relevante. Astfel, județul poate deveni un centru universitar de excelență, atrăgând studenți și profesori de valoare, stimulând inovația și contribuind la dezvoltarea economică și socială a comunității”, subliniază Angel Tîlvăr.
Colaborarea între oamenii legii, instituții de sănătate, educație și organizații non-guvernamentale este vitală pentru a crea un răspuns integrat la o problemă spinoasă, combaterea traficului și consumului de drogurilor, iar pentru aceasta este nevoie de o legislație cât mai clară. „O abordare integrată și bine coordonată poate duce la reducerea infracționalității și la combaterea eficientă a traficului și consumului de droguri, contribuind astfel la o societate mai sigură și mai sănătoasă”, atrage atenția Angel Tîlvăr.
Realizat de SC King News 24 SRL Focșani, la comanda PSD Vrancea. CMF – 11240017