vineri, septembrie 20, 2024
AcasăSocietateAniversare: 131 de ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale

Aniversare: 131 de ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale

Suntem datori istoriei Jandarmeriei cu evocarea momentului *1 septembrie 1893*, când „a fost instituit un corp de pază şi ordine cu structură militarizată în toate localităţile rurale din ţară”, Jandarmeria Rurală. „Legea asupra Gendarmeriei Rurale” promulgată la 1 septembrie 1893 prin Decret Regal de Regele Carol I a reprezentat un moment de referinţă, un reper istoric în dezvoltarea şi modernizarea Jandarmeriei naţionale, în deplină concordanţă cu dezvoltarea şi modernizarea organelor statului român.

Înfiinţarea Jandarmeriei Rurale s-a dovedit, într-un interval scurt de timp, deosebit de utilă şi benefică pentru securitatea statului. Caracterul ei militar i-a oferit o unanimă recunoaştere, stimă şi apreciere. Devenită un corp militar de elită al acelor vremuri, Jandarmeria Rurală a fost prezentă în toate marile evenimente sociale, economice, politice şi militare cunoscute în România, funcţionând neîntrerupt până în anul 1949.

Noi, jandarmii de astăzi, suntem continuatorii acestei frumoase moșteniri și an de an, la această dată, ne îndreptăm cele mai alese gânduri de recunoștință și respect către înaintașii noștri și către eroii jandarmi din toate timpurile. (IJJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu