vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăEconomicAniversare pentru una dintre cele mai importante companii vrâncene: Micromet Focșani, 25...

Aniversare pentru una dintre cele mai importante companii vrâncene: Micromet Focșani, 25 de ani de activitate

Micromet SA Focșani este una dintre cele mai importante firme din economia județului Vrancea. Înființată în anul 1999, Micromet este o firmă specializată în domeniul prelucrărilor mecanice de mare precizie. An de an, profitul a fost reinvestit în tehnologii moderne, astfel încât produsele companiei focșănene ajung peste tot în lume. ”Colaborăm cu clienți din întreaga lume, oferind produse de calitate pentru o mare varietate de industrii, cum ar fi cea farmaceutică, aeronautică, auto, a construcțiilor de mașini, petrolieră, alimentară, ambalajelor, siderurgică și metalurgică, fapt ce ne oferă siguranță și stabilitate.​”, potrivit reprezentanților firmei.
Astăzi, SC Micromet SA Focșani a sărbătorit 25 de ani de existență. Conducerea companiei a marcat această aniversare alături de angajați. Cu această ocazie, firma focșăneană a fost felicitată și de oficialii Consiliului Județean Vrancea – Cătălin Toma, președinte, Ionel Cel-Mare, vicepreședinte. ”Un sfert de secol de muncă și inovație într-un domeniu (mecanică fină) în care cu greu rămâi competitiv dacă nu lucrezi cu seriozitate, profesionalism și pasiune. Directorul Micromet Focșani, fostul consilier local liberal Gheorghe Stan, și fiul său, Adrian Stan, duc mai departe munca asiduă începută în anul 1999, alături de cei 60 de angajați, menținând firma pe harta producătorilor din industria aeronautică mondială și nu numai. La mulți ani și felicitări tuturor celor care, de-a lungul anilor, au făcut din Micromet Focșani un brand respectat la nivel național și internațional!”, a transmis președintele CJ Vrancea.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu