În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin intermediul structurilor de control de la nivel naţional, desfășoară controalele tematice specifice, pentru a asigura cetăţenilor un comerţ civilizat, cu alimente sigure. Din centralizarea primelor date furnizate de către Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, rezultă că au fost realizate, în intervalul 14 – 29 martie, un număr 6.174 de controale, în: unităţi de depozitare a produselor de origine animală autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pieţe agro-alimentare, târguri, unităţi de tip hipermarket/supermarket, unităţi de comercializare ale produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, precum şi în unităţi de alimentaţie publică. Neregulile identificate în timpul controalelor au fost sancţionate prin aplicarea unui număr de 530 de amenzi, în valoare totală de 614.240 de lei. Dintre deficienţele identificate şi sancţionate, menţionăm:
- depozitarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
- comercializarea produselor alimentare fără respectarea condiţiilor de igienă, sau în spaţii neînregistrate sanitar veterinar;
- manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare;
- nerespectarea legislaţiei în vigoare privind ambalarea şi etichetarea produselor;
- lipsa documentelor care să ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor;
- transportul de produse alimentare cu mijloace de transport neînregistrate sanitar veterinar;
- personal fără echipament de protecţie.
O parte dintre aceste acţiuni au fost realizate împreună cu reprezentanţi ai IGPR, ai autorităților locale și ai altor instituții cu atribuții de control. Până la această dată, au fost sacrificaţi 135.579 de miei, atât în cele 86 de spații amenajate temporar, cât şi în cele 117 unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar, în care se asigură supravegherea sanitară veterinară.
ANSVSA continuă supravegherea operatorilor din industria alimentară în perioada următoare, prin acţiuni de inspecţie şi control şi prin asigurarea serviciului de permanenţă de către personalul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor. Reamintim cetățenilor numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. – 0800 826 787 – care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor. (Serviciul Comunicare al ANSVSA)