Locuitorii comunei Soveja, racordați la sistemul de alimentare cu apă din localitate, nu au parte nici acum de apă potabilă la robinet. Așa-zisele investiții de până acum nu s-au regăsit în calitatea sistemului de alimentare și a apei de la robinetele oamenilor. Noua administrație locală a încercat să remedieze problema, din mers, să decolmateze niște izvoare, să curețe, să repare și să achiziționeze pompe noi. Deocamdată, problema nu a fost remediată. ”Dragi locuitori ai comunei Soveja, după cum știți, printre problemele ce se abat asupra Sovejei de mult timp se numără și problema apei, problemă pe care ne-am asumat-o și pe care tot ne străduim să o remediem. Din păcate, lucrurile care au fost construite prost nu pot fi refăcute instant, caz ce se aplică și în contextul sistemului de captare a apei din Soveja. Din cauza lucrărilor prost efectuate, instalația nu este una funcțională, la momentul de față existând patru pompe care s-au ars, deoarece aceasta nu are regulator de tensiune. Din această cauză, la momentul de față încă există probleme la nivelul alimentării cu apă. Cel târziu luni, încercăm să soluționăm această problemă. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă rugăm să înțelegeți că lucrurile bune necesită timp!”, le-a transmis localnicilor noul primar al comunei Soveja, Ionuț Filimon.
- Advertisment -