sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateAparatul de testare Real Time PCR al Spitalului Județean de Urgență va...

Aparatul de testare Real Time PCR al Spitalului Județean de Urgență va fi montat la DSP

Conducerea Spitalului de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani vrea să mute în sediul Direcției de Sănătate Publică Vrancea cel de-al doilea aparat de testare Real Time PCR din județ, achiziţionat de Consiliul Judeţean. Decizia vine ca urmare a faptului că finanțatorul echipamentului, Consiliul Judeţean Vrancea, a notificat unitatea medicală că trebuie să găsească un alt spațiu pentru aparatul aflat în prezent în laboratorul BK din cadrul Secţiei de Pneumologie, întrucât imobilul va intra în reabilitare, într-un proiect cu fonduri europene. „Îl vom pune în funcţiune, dar mai durează puţin. Am primit răspunsul la solicitarea pe care am făcut-o către DSP, astfel că s-a identificat un spaţiu în sediul Direcţiei de Sănătate Publică. Acel spaţiu este autorizat şi, după convocarea Consiliului de Administraţie, vom lua decizia de a muta aparatul”, ne-a declarat Codruţa Neagu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Focșani.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu