Administrația Națională ”Apele Române” (ANAR) monitorizează continuu volumele din principalele lacuri de acumulare și asigură gestionarea eficientă a rezervelor de apă. Rezerva de apă în principalele 40 lacuri de acumulare administrate de ANAR și S.P.E.E.H Hidroelectrica S.A. este astăzi de 3,45 miliarde mc de apă. Aceasta poate asigura necesarul de apă brută pentru toți beneficiarii din sursa de apă de suprafață in regim centralizat.
Prognoza unui debit mediu lunar al Dunării (emisă de INHGA) indică în continuare o valoare scăzută în luna iulie, respectiv în jur de 3000 mc/s. La aceasta se adaugă și un aport scăzut al debitelor afluente medii lunare în lacurile interioare ale României din cauza posibilei tendințe de scădere a aportului de precipitații. De aceea, estimăm că, la sfârșitul lunii iulie, în cele 40 lacuri de acumulare principale cu rol important în alimentarea cu apă pentru populație, industrie și productia de energie electrică, coeficientul de umplere va scădea de la 82 % cât este astăzi la 68 %. În acest moment, sunt afectate de secetă: 28 de localități (din județele Botoșani și Galați), 77 de localități (din județele Bacău, Neamț și Vrancea), 5 localități (în județul Cluj), 5 localități (în județul Argeș).
- Este de semnalat faptul că pentru județul Botoșani există resursă de apă disponibilă în acumularea Stânca-Costești și în acumularea Bucecea, dar problemele semnalate se datorează bazinelor intermediare ale operatorilor de apă-canal, care nu au capacitate suficientă pentru asigurarea cerințelor suplimentare și pentru udarea/irigarea culturilor agricole;
- Cele mai afectate sistemele de alimentare cu apă centralizate în judetele Bacău, Neamț și Vrancea au sursa de apă subterană din foraje sau drenuri, iar restricțiile se datorează creșterii consumului pentru irigații.
- Sistemele de alimentare cu apă din priza de la acumularea Tarnița sunt afectate datorită subdimensionării sistemului de alimentare cu apă în raport cu dezvoltarea zonei și inexistenta unui rezervor tampon (dimensionat 2700 locuitori astăzi necesar pentru alimentarea cu apă a 8000 locuitori);
- Aceeasi situație este semnalată de operatorul de Apă-canal Ilfov care mentionează că, din cauza consumului excesiv de apă sunt nevoiți să limiteze alimentarea cu apă potabilă în UAT Periș, Domnești, Ciolpani, Cernica, Bragadiru în anumite intervale orare (2-3 ore) pentru remedierea unor avarii la rețeaua publică de alimentare și refacerea rezervelor de apă din rezervoarele tampon proprii (care nu au fost dimensionate probabil și pentru udarea/irigarea terenurilor agricole).
În prezent, se aplică „Planul de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare” – treapta II în localitatea Sanpaul din județul Harghita – SC Agropic – sursa de apă Homorodul Mare și Treapta III de restricții în județele Iași și Vaslui din sursele de alimentare cu apă (acumulările) Hâlceni, Plopi (Iasi) și Solești (Vaslui) – Municipiul Vaslui și comunele Lipovăț și Muntenii de Jos pentru care există surse alternative de alimentare cu apă. În acest moment, pentru Centrala Nucleara Cernavodă există o rezervă de nivel de cca 1.02 (metri) până la declanșarea treptei I de restricții – prealertă și nu sunt semnalate alte probleme în alimentarea cu apă. Din cele 80 de secțiuni de monitorizare a secetei hidrologice, la 17 sectiuni s-au înregistrat debite sub debitul minim necesar pentru satisfacerea cerințelor sub aspect cantitativ, în bazinele hidrografice: Someș-Tisa, Banat, Olt și în special în Siret și Prut-Bârlad. În afara secțiunilor de monitorizare a secetei, în secțiunile a 4 stații hidrometrice din spațiul hidrografic Prut-Bârlad râuri sunt secate: Rebricea, Tutova, Lipova, Buhai.
De aceea, este extrem de important ca populația să înțeleagă faptul că sistemele de alimentare cu apă potabilă au fost dimensionate fără folosință de irigații și nu recomandăm în această perioadă udatul grădinilor și umplerea unor bazine/piscine. Echipele Administrației Naționale „Apele Române” vor continua activitatea de monitorizare săptămânală pentru toate sistemele centralizate și descentralizate de alimentare cu apă autorizate din punct de vedere al gospodăririi apelor. (comunicat AN ”Apele Române”)