Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea face un nou apel pentru donarea de sânge. În ultima vreme, pragul centrului a fost trecut de un număr mic de donatori, în timp ce solicitările de sânge din partea unităților medicale este tot mai mare. ”Puțini donatori, multe cereri de sânge din spitalele din județ, dar și din țară. Haideți să facem diferența prin umanitate, donând! Orice donare de sânge presupune prepararea a două sau trei produse sanguine, ce vor ajunge la tot atâția oameni aflați pe patul de spital. Pandemia nu ne poate opri să facem bine!”, au transmis, zilele trecute, reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Vrancea. Apelul a fost reînnoit astăzi, de sărbătoarea Cuvioasei Parascheva. Mesajul pentru donare de sânge a fost însoțit și de fotografii cu sediul gol al centrului, fără nicio persoană dornică să doneze lichidul vital. ”În alte momente, într-o astfel de zi de sărbătoare, holul centrului era plin, acum e gol. Putem salva vieți doar împreună, altfel pacienții din spitale nu primesc sângele de care au atâta nevoie. Vă așteptăm!”, au scris, pe Facebook, reprezentanții CTS Vrancea.
Apel la donare de sânge: cereri multe, donatori foarte puțini
- Advertisment -