duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateApelul umanitar pentru ajutorarea bătrânului bătut într-un pasaj din Brașov se bucură...

Apelul umanitar pentru ajutorarea bătrânului bătut într-un pasaj din Brașov se bucură de un sprijin masiv din partea românilor

Doctorul bucureștean Vasile Rădulescu, cel care a declanșat campania umanitară de ajutorare a bărbatului de 66 de ani, bătut crunt de doi tineri, într-un pasaj din Brașov, a făcut astăzi o vizită la Spitalul Județean Brașov. Medicul Rădulescu a stat de vorbă cu bătrânul, precum și cu personalul spitalului unde este internat. ”Domnul D. este tare obosit. Nu vreau să-l stresăm cu toate vizitele și să-i facem mai mult rău. A plâns de patru ori într-un ceas. L-am lăsat să facă asta și a durat puțin. E liniștit și tare cuminte în rest. Când se pune să doarmă, vrea să ocupe cât mai puțin din pat. Se chircește ca un bebeluș. Nu va fi singur. Eu, noi, îi vom fi aproape. Sper ca povestea asta să aibă reverberații adânci în fiecare și să facem lucruri frumoase, multe, împreună. Mulțumesc.”, a scris dr. Vasile Rădulescu, pe Facebook, după ce l-a vizitat pe bătrân la spital. 

După câteva ore de la vizita la Brașov, Vasile Rădulescu a revenit cu noi precizări privind derularea campaniei de strângere de fonduri și de ajutorare a bărbatului aflat în spital. ”Am revenit în București. 85.000 de lei strânși. Știu că am sute de mesaje și promit că voi răspunde fiecăruia, dar am nevoie și eu de odihnă, după aceste zile în care am dormit câteva ore cu totul. Să nu uitați că și domnul D. are nevoie, chiar de mai multă. Să nu-l epuizați cu vizite nenumărate. Mulțumesc din inimă tuturor”, a scris medicul în această seară. Pe lângă acești bani, și alte persoane s-au implicat în ajutorarea vrânceanului bătut cu bestialitate acum câteva zile: scriitoarea Irina Binder a strâns, la rândul ei, o sumă importantă de bani și îi caută o garsonieră de închiriat, un om de afaceri a promis că-i asigură o masă caldă, zilnic, timp de 3 luni, un medic stomatolog s-a angajat că-i reface dantura distrusă de bătăuși, un avocat a anunțat că-l va reprezenta gratis în instanță, autoritățile au promis că-i vor face acte de identitate în regim de urgență ș.a.m.d.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu