Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a reluat plata regulară aferentă Campaniei 2018, autorizând la plată în data de 08.01.2019, un număr de 4.722 fermieri cu suma totală de 11,26 milioane euro, aşa cum a fost programat încă de la începutul anului 2019. Plăţile vor continua până la 31 martie 2019, conform graficului stabilit, astfel încât toţi beneficiarii să primească banii cuveniţi.
În perioada 16 octombrie 2018 – 08 ianuarie 2019, APIA a autorizat la plată pentru Campania 2018 suma totală de 1,694 miliarde euro, reprezentând avans şi plată regulară.
Facem precizarea că efectuarea plăţii regulare a început în data de 01 decembrie 2018 fiind plătiţi până la data prezentei un număr de 702.247 fermieri cu suma totală de 616,07 milioane euro.
Reamintim că plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:
– 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28.09.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 351/ 04 din 01.10.2018, pentru plăţile finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);
– 4,6585 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.12.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 448/ 01 din 30.12.2017, pentru plăţile finanţate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).
Sursa: Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură