Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul limită de
depunere a Cererilor Unice de Plată, în cadrul Campaniei 2018, este data de 15 mai a.c., inclusiv, conform Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 15/17.01.2017 privind stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de
plăţi directe şi a Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii care se aplică în agricultură, la nivelul MADR şi al APIA.
Până la acest moment au fost depuse, la Centrele judeţene/locale APIA şi al Municipiului
Bucureşti, un număr de 715.077 Cereri Unice de Plată, pentru o suprafaţă de 5.141.135,62 hectare. Fermierii pot depune o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă deţin suprafeţe de
teren în localităţi sau judeţe diferite!
Reamintim că pentru suprafaţe mai mari de 50 hectare de teren agricol cererile se depun la Centrele județene APIA, iar în cazul în care se care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol cererile se depun la Centrele locale.
Rugăm fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI
primite pentru a putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2018.
Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Sursa: Serviciul Relații cu Publicul și Comunicare al APIA
APIA: mai e puțin până la termenul limită de depunere a cererilor pentru subvențiile pe 2018
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -