vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneAproape 1.000 de automobile Mitsubishi, vândute în România, chemate în service pentru...

Aproape 1.000 de automobile Mitsubishi, vândute în România, chemate în service pentru verificări

Compania care importă autovehicule Mitsubishi a notificat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor cu privire la descoperirea unor eventuale probleme la mai multe modele vândute pe piața românească. Proprietarii mașinilor respective sunt așteptați în atelierele autorizate pentru verificări și, eventual, pentru remedierea problemelor. Operațiunile se desfășoară în mod gratuit.

În primul rând, este vorba de 212 autovehicule Mitsubishi Outlander. ”La autovehicule marca Mitsubishi, modele Outlander 14.5-16.5MY și Outlander PHEV 15-16MY, există posibilitatea ca, în condiții de temperatură ridicată, mecanismul de blocare al ușilor să funcționeze necorespunzător. Prin urmare, ușile ar putea să nu se blocheze corect.”, au precizat reprezentanții companiei care aduce mașinile Mitsubishi din Japonia. În service, mecanicii vor verifica mașinile și vor înlocui mecanismul încuietorilor de la uși, dacă va fi cazul.

În al doilea rând, ANPC a fost notificată și de chemarea în service a altor 428 de automobile Mitsubishi. ”Pe autovehiculele Lancer, Lancer Sportback, Outlander și Outlander PHEV există posibilitatea ca să se încălzească releele aferente calculator motor sau controler ridicare valve, iar ca efect motorul se poate opri în timpul mersului și uneori nu mai poate fi pornit.”, se explică în notificarea trimisă de compania importatoare. În service se va verifica și, eventual, se vor înlocui releele afectate.

De asemenea, alte 330 de modele vândute pe piața românească vor ajunge în atelierele auto. ”Pe autovehiculele ASX GA1W 11-18MY există posibilitatea ca pe toba finală de eșapament să apară fisuri ce ar putea duce în timp la desprinderea terminației tobei finale”, au anunțat oficialii importatorului de Mitsubishi. Mecanicii vor verifica și înlocui toba finală de  eșapament, dacă va fi cazul.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu