luni, noiembrie 25, 2024
AcasăStiri InterneAproape 12.000 de țigarete de contrabandă confiscate de polițiștii vrânceni

Aproape 12.000 de țigarete de contrabandă confiscate de polițiștii vrânceni

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vrancea au indisponibilizat 11.800 de ţigarete de contrabandă, de la un bărbat din judeţul Suceava, în urma a trei percheziții efectuate pe raza județului Suceava.

La data de 3 septembrie 2021, poliţiştii Serviciului de Inestigare a Criminalitalății Economice Vrancea au efectuat 3 percheziții la locuințele unor persoane fizice și la sediul unei societăți comerciale, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 270 al. 3 din Legea 86/2006.
In urma activității a fost ridicată și indisponibilizată cantitatea de 11.800 țigarete, care nu aveau aplicate timbre fiscale, susceptibile a proveni din activități de contrabandă.
De asemenea, cu această ocazie, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere, iar în urma audierii persoanei în cauză și a analizării materialului probator, la propunerea ofițerului de caz, a fost luată de către procurorul care supraveghează cercetările măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durata de 60 de zile.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Cercetările sunt continuate, în vederea luării măsurilor legale ce se impun. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu