sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAdministratieAproape 200 de persoane au vizitat Penitenciarul Focșani, de Ziua Porților Deschise

Aproape 200 de persoane au vizitat Penitenciarul Focșani, de Ziua Porților Deschise

În data de 28 iunie 2023, cu ocazia “Zilei personalului din sistemul poliției penitenciare, sub patronajul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii penitenciarelor din România”, Penitenciarul Focșani și-a deschis porțile pentru persoanele interesate și familiile angajaților săi. Inițiativa acestui demers, în care personalul civil și cei apropiați polițiștilor de penitenciare au luat contact cu specificul muncii acestora, este rezultatul conștientizării, de către conducerea unității, a importanței rolului și sprijinului din partea familiei în desfășurarea în bune condiții a activității și în îndeplinirea cu succes a misiunilor desfășurate și nu în ultimul rând sensibilizarea comunităţii cu privire la problematica reinserţiei sociale a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate.

Cu toate ca vremea nu a fost una favorabila, peste 190 de vizitatori, dintre care 120 de copii, au participat la un tur ghidat al locului de deținere, iar adolescenții, și nu numai, au purtat discuții interactive cu reprezentanții administrației Penitenciarului Focșani privind activitățile desfășurate zilnic de către personalul unității, rolul pe care îl are instituţia pe plan social, precum și despre activităţile şi programele în care sunt implicate persoanele private de libertate în vederea pregătirii pentru reintegrarea în societate. De asemenea, vizitatorii au urmărit o demonstrație privind o serie de elemente de tehnică şi dotare, precum autoturisme, autoutilitare și armament, ale personalului și membrilor echipei de intervenție.

Activitățile desfășurate de polițiștii de penitenciare au avut ca obiectiv principal promovarea profesiei, precum și creșterea nivelului de încredere în instituția noastră, constituind totodată  un bun prilej pentru aceștia de a se mândri cu statutul lor și cu rolul important pe care îl ocupă în sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, dar și în societate. Evenimentul s-a bucurat de un succes deosebit, motiv pentru care se intenționează organizarea anuală, având în vedere importanța suportului din partea familiei polițiștilor de penitenciare și necesitatea ca aceasta și întreaga societate să cunoască specificul activităților celor care lucrează în acest domeniu. (comunicat, Penitenciarul Focșani)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu