duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InterneAproape 200 de Toyota C-HR ”întoarse” în service

Aproape 200 de Toyota C-HR ”întoarse” în service

Importatorul autovehiculelor Toyota în România a notificat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor cu privire la demararea unei campanii de chemare în service a unui număr de 194 de mașini Toyota model C-HR, produse în Japonia și vândute pe piața românească. Conform producătorului, ”autovehiculele vizate sunt echipate pe puntea spate, atât pe partea stângă cât și pe dreapta, cu rulmenți de roată ce sunt fixați pe portfuzetă cu
ajutorul a patru șuruburi. Există posibilitatea ca, unul sau mai multe șuruburi de fixare ale rulmentului pe portfuzetă să nu fi fost strâns suficient în timpul procesului de fabricație. În aceste condiții, șurubul/șuruburile se pot slăbi sau, în cazuri foarte rare, se pot detașa complet în timpul utilizării autovehiculului. În cazul în care acest lucru se întâmplă în timpul rotirii roților, desprinderea șuruburilor poate deteriora elemente ale sistemului de frânare de pe puntea spate, sau poate provoca desprinderea roții/roților spate, rezultând o reducere a eficienței sistemului de frânare sau o posibilă scădere a stabilității vehiculului ce poate crește riscul producerii unui accident.” (comunicat importator)

Prin urmare, cumpărătorii automobilelor respective sunt așteptați în service-urile autorizate, unde toate operațiunile se vor realiza în mod gratuit. ”Mașinile vizate de această campanie vor fi verificate. În urma rezultatului verificărilor, se vor înlocui, dacă este cazul, rulmenții cu șuruburile de fixare ai acestora și portfuzetele de pe puntea spate. Acțiunea a început în data de 11 Octombrie 2018 și nu are limită de timp. Operațiunile de verificare durează aproximativ 0,2 ore și se pot extinde cu până la maximum 4,6 ore în cazul în care este necesară înlocuirea rulmenților și a portfuzetelor pe ambele părți ale punții spate.”, au mai precizat reprezentanții companiei importatoare a mașinilor Toyota.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu