Aproape 70.000 de joburi noi au fost postate de la începutul anului și până acum pentru candidații care se încadrează în zona de specialiști și manageri. Numărul reprezintă aproximativ 25% din totalul joburilor scoase în piață în 2023, pentru toate nivelurile de carieră și pregătire. „Specialiștii, seniorii și managerii reprezintă categoriile profesionale cele mai stabile pentru că vorbim despre candidați care se află într-un punct de maturitate profesională, care, teoretic, au ajuns la un nivel de recunoaștere și recompensare materială ce îi determină să facă schimbări destul de greu. Orice mișcare în carieră trebuie să însemne un pas înainte semnificativ, fie că este vorba despre salariu sau de expunerea profesională pe care o aduce. Tocmai de aceea, inclusiv în perioadele mai dificile din punct de vedere economic, îi vedem mult mai puțin dispuși la schimbare decât pe candidații din segmentul entry-level, să spunem”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
Domeniile care au scos anul acesta cele mai multe poziții de specialiști au fost retail (17.500 de joburi noi), construcții (9.100 de joburi noi), servicii (6.500 de joburi noi), automotive (4.900 de joburi noi) și transport / logistică (4.700 de joburi noi). În ceea ce-i privește pe manageri, cel mai căutați au fost de către angajatorii din retail, cu 6.000 de poziții postate; industria alimentară, cu 2.600 de poziții; turism (2.100 de joburi noi), construcții, producție sau banking și servicii financiare – fiecare cu peste 1.500 de poziții. Din cele peste 9,3 milioane de aplicări depuse din ianuarie și până acum, peste 2,7 milioane de aplicări au venit din partea managerilor și specialiștilor. ”O treime din aplicări vine din partea acestor două categorii de candidați, însă, dacă le separăm și facem o disociere, observăm că specialiștii aplică peste două ori mai mult decât managerii. O explicație pentru această statistică stă în faptul că managerii sunt obișnuiți mai degrabă să fie „vânați” de recrutori și mai rar decât oricare alt segment de candidați aleg să aplice proactiv pentru un job”, adaugă Bogdan Badea.
Domeniile care prezintă cel mai mult interes pentru specialiști sunt retail, construcții, servicii, producție și industria alimentară, în timp ce în topul domeniilor preferate de manageri apar și serviciile, bankingul sau marketing / advertising / PR. „Un aspect interesant în comportamentul de aplicare pe aceste două segmente este faptul că sunt mult mai puțin interesați de joburile remote decât ceilalți candidați. Astfel, dacă la nivel general media aplicărilor pentru joburile remote este undeva la 15% din totalul de aplicări, în cazul specialiștilor și managerilor procentul scade la maximum 5%”, punctează Bogdan Badea.
Cei mai activi candidați pe aceste segmente au fost cei din București, Cluj – Napoca, Timișoara, Brașov, Iași și Craiova. Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net, la nivel național, pentru specialiștii care au cel puțin 5 ani de experiență este de 5.000 de lei pe lună. Așteptările salariale ale acestor candidați se ridică, însă, la 7.000 de lei pe lună. În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 27.000 de locuri de muncă. (sursa: eJobs România)