În Duminica dinaintea Botezului Domnului, 2 ianuarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a slujit la Catedrala Unirii din municipiul Focșani. Credincioși din întregul oraș au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfinția Sa, împreună cu un sobor de șase preoți și trei diaconi, în lăcașul de cult cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și „Izvorul Tămăduirii”. În omilia duminicală, Chiriarhul tâlcuit pasajul evanghelic referitor la predica Sfântului Ioan Botezătorul (Marcu 1, 1-8). „Sfânta Evanghelie pe care ați ascultat-o astăzi ne introduce deja în atmosfera de sărbătoare a Bobotezei sau, mai bine zis, a Teofaniei, adică a Arătării Preasfintei Treimi, la râul Iordanului, când Mântuitorul a fost botezat cu apă de cel mai mare om născut din femeie, cum l-a caracterizat Însuși Domnul Hristos pe Sfântul Prooroc Ioan, Botezătorul și Înaintemergătorul Său. A fost ultimul și cel mai mare profet al Vechiului Testament, puntea de legătură între Vechiul și Noul Legământ, activitatea sa misionară fiind profețită de alți mari prooroci, precum Isaia și Maleahi, trăitori în secolele VIII și V î.Hr. Proorocul Isaia, bunăoară, l-a identificat pe Ioan Botezătorul cu glasul celui ce strigă: «În pustiu gătiți calea Domnului, drepte faceți, în loc neumblat, cărările Dumnezeului nostru» (Isaia 40, 3), sugerând faptul că el urma să îndeplinească o misiune dumnezeiască cu totul specială, aceea de a pregăti, în sufletele și inimile oamenilor, primirea lui Mesia, Unsul lui Dumnezeu sau Mântuitorul lumii. După mai bine de 20 de ani de pregătire duhovnicească în pustie, unde a dus o viață ascetică austeră, cu post și rugăciune permanentă, la vârsta de 30 de ani, a ieșit la propovăduire, pe malul râului Iordan, adresându-le contemporanilor săi îndemnul: «Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor» (Matei 3, 2), cuvinte prin care subînțelegea prezența, în mijlocul poporului lui Israel, a Împăratului ceresc, adică a Mântuitorului Iisus Hristos, «Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii» (Ioan 1, 29). Sfântul Evanghelist Marcu precizează, totodată, că predica lui Ioan era însoțită de practicarea unui botez cu apă, spre pocăință, prin mărturisirea păcatelor, superior celui iudaic, dar care prefigura botezul creștin «din apă și din Duh» (Ioan 3, 5) sau «cu Duh Sfânt» (Marcu 1, 8), ce avea să fie instituit mai târziu de către Domnul Hristos și care oferea, pe lângă iertarea păcatelor, harul înfierii celui botezat de către Părintele ceresc, grație jertfei răscumpărătoare a Fiului Său întrupat”, a explicat Întâistătătorul Eparhiei Buzăului și Vrancei. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Mixtă a Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani. (Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)
Arhiepiscopul Ciprian a slujit la Catedrala Unirii din Focșani, în prima duminică a anului
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -