miercuri, octombrie 30, 2024
AcasăSocietateArhiepiscopul Ciprian anunță, din Grecia, ajutor pentru focșăneanul rănit în #Colectiv

Arhiepiscopul Ciprian anunță, din Grecia, ajutor pentru focșăneanul rănit în #Colectiv

Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a anunțat că va sprijini familia focșăneanului Ionuț Popescu, rănit în incendiul de la #Colectiv.

„Printre cei aflaţi în grea suferinţă pe patul de spital se numără Cătălin Ilniţchi (Buzău) şi Ionuţ Popescu (Focşani). Arhiepiscopia noastră s-a interesat de starea celor doi tineri şi şi-a manifestat disponibilitatea de a veni în sprijinul familiilor acestora, prin acţiuni concrete de susţinere materială şi spirituală. Aşa cum s-a hotărât la nivelul Patriarhiei Române, şi în bisericile din Eparhia Buzăului şi Vrancei se oficiază slujbe pentru însănătoşirea celor răniţi şi de pomenire a celor mutaţi la Domnul”, anunță Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.

Arhiepiscopul Ciprian se află în pelerinaj în Grecia, alături de mai mulţi preoţi şi credincioşi din judeţele Buzău şi Vrancea și spune că s-a rugat, împreună cu aceştia, duminică, 1 noiembrie 2015, la Sfânta Liturghie, în Biserica Sfântul Nectarie din Eghina, „ca Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinţilor Nectarie şi Efrem, să mângâie familiile îndoliate şi să-i ajute pe toţi pacienţii din spitale. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a adresat un îndemn tuturor preoţilor şi credincioşilor să doneze sânge, după exemplul celorlalţi oameni de bine din întreaga ţară, pentru salvarea vieţii victimelor incendiului din Bucureşti”.

 


ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu