O comisie de recepţie formată din specialişti ai Departamentul pentru armamente şi ai Direcţiei Medicale a MApN a recepţionat vineri, 3 aprilie, la sediul operatorului economic SC STIMPEX SA, al doilea lot de 30 de izolete de concepţie şi producţie românească. Dispozitivele medicale recepţionate, produse în serie după proiectul de cercetare-dezvoltare – ‘Sistem de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici – BIOEVAC’, dezvoltat de cercetători ştiinţifici militari din Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie, fac parte din comanda adresată de MApN către SC STIMPEX SA, care prevede livrarea unui număr de minim 100 de echipamente. Sistemele de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici – BIOEVAC recepţionate vor fi distribuite, prin Direcţia Medicală, sistemului medical naţional. Producţia de izolete va continua şi în cursul săptămânilor viitoare, pentru a asigura necesarul în creştere, al formaţiunilor medicale ale MApN.
Sistemul de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici – BIOEVAC asigură izolarea temporară şi transportul în siguranţă al personalului suspect sau confirmat a fi contaminat cu agenţi biologici, inclusiv SARS-CoV-2, şi este dotat cu un sistem de filtro-ventilaţie cu presiune negativă. Produsul, dezvoltat de cercetătorii militari împreună cu medicii militari, îndeplineşte standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare şi pe traseul de transport al persoanei infestate. Proiectul de cercetare-dezvoltare a fost derulat de Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie din cadrul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM), structură aflată în subordinea Departamentului pentru armamente, şi Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, aflat în subordinea Direcţiei Medicale a MApN. (Biroul de presă, MApN)
Armata a livrat încă 30 de izolete producție proprie
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -