Ziua de 20 iunie este ziua solstițiului de vară, practic începutul oficial al verii astronomice. Solstițiul este mai devreme anul acesta (de obicei e pe 21 iunie), la ora 23:51. Potrivit specialiștilor de la Observatorul Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”, Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o miscare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor păstrează (în prima aproximaţie) o poziţie fixă în spaţiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33′. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.
Ziua de astăzi este cea mai lungă zi a anului. După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers. Solstițiul de vară este în apropierea unor sărbători și tradiții populare importante: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sânzienele/ Drăgaica.