Ziua de vineri din Săptămâna Mare este cunoscută drept Vinerea Mare, Vinerea Neagră sau Vinerea Patimilor și este ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce. În această zi, Mântuitorul a fost biciuit, scuipat și răstignit pe cruce alături de doi tâlhari. Având în vedere că azi comemorăm moartea lui Iisus, această zi este una aliturgică, adică nu se oficiază Sfânta Liturghie. Este o zi de post negru, urmată de Denia Prohodului Domnului, în care se cântă Prohodul și se înconjoară biserica de trei ori.
În popor se păstrează mai multe tradiții pentru această zi sfântă. În dimineaţa de Vinerea Mare, înainte de răsărit, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau în apă curgătoare pentru a fi sănătoşi tot anul. În Vinerea Patimilor nu se mănâncă urzici, nu se foloseşte oţet pentru că, pe Cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele au fost udate cu oţet. În această zi nu se lucrează pământul, nu se sădește nimic pentru că nu va rodi, nu se spală, nu se coase, nu se sacrifică păsări sau animale. În unele zone se dă cu tămâie în jurul copacilor şi caselor pentru a le feri de dăunători, boli, trăznet şi animale sălbatice. De asemenea, nu este bine să te tunzi sau să speli haine astăzi. O veche superstiție spune că dacă plouă în această zi, va fi un an mănos.