duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InterneAtenție la achiziția produselor alimentare, în special în cazul “ofertelor promoționale”, în...

Atenție la achiziția produselor alimentare, în special în cazul “ofertelor promoționale”, în preajma sărbătorilor!

Luna decembrie este luna în care vânzările cresc substanțial. Iată câteva sfaturi pe care să le urmați în goana după cumpărăturile pentru masa de Crăciun și Revelion.
În primul rând, consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită la achiziția produselor alimentare, având în vedere că unii operatori economici vor “profita” de această perioadă pentru a-și vinde produsele din stoc, indiferent de calitatea acestora. De asemenea, trebuie să verifice cu atenție din punct de vedere organoleptic (aspect, miros, culoare) calitatea produselor alimentare și să le refuze pe acelea pentru care au suspiciuni privind calitatea și mai ales siguranța. Recomandăm atenție la produsele alimentare care prezintă urme de mucegai, care prezintă data durabilității minimale depășită sau ambalajele deteriorate și pentru care există suspiciunea deteriorării conținutului.
Comercializarea cărnii și a produselor din carne
– Achiziționarea cărnii și a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate si autorizate (măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe) și trebuie să aibă ștampila de control sanitar-veterinar. În aceste condiții, există garanția unui produs sigur, ce nu va va afecta sănătatea;
– Evitați cumpărarea de carne de la persoane și din locuri neautorizate, din „portbagajele mașinilor” chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic, comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare si comercializare si nu va poate elibera bon de casa cu care sa justificati tranzactia comerciala si riscati sa achizitionati un produs neconform sau chiar nesigur care poate sa va afecteze sanatatea;
– Verificați, prin apreciere directă, proprietățile organoleptice ale produselor, semnele organoleptice de alterare, modificări ale aspectului (aspect de mâzguit, cu prezenta mucilagiilor etc), culorii (culoare modificată), consistenței, prezența corpurilor străine etc. Carnea trebuie să prezinte la suprafață o peliculă uscată, de culoare roz până la roșie, să fie fermă și elastică, atât la suprafață cât și în secțiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt;
– Atenție și la preț! Verificați concordanța dintre prețurile afișate la raft si cele marcate pe bonurile de casă;
– Carnea achiziționată sub formă refrigerată se va transporta, în condiții igienice, cât mai repede la domiciliu și se va depozita la frigider;
– Produsele preambalate, care prezintă ambalajele deteriorate și pentru care există suspiciunea deteriorării conținutului, nu trebuie achiziționate.
Comercializarea produselor congelate (carne, pește, legume, fructe)
– Verificați termenul de valabilitate. Deși produsele congelate au un termen de valabilitate mai mare datorita procesului natural de congelare, aveți grija ca termenul să nu fie foarte apropiat de ziua cumpărării, mai ales dacă doriți să le depozitați în gospodăria proprie pentru o perioadă mai lungă.
– La cumpărarea produselor congelate, ca în cazul oricăror produse, este foarte important ca ambalajul să nu fie deteriorat. Verificați ca ambalajul din plastic să nu fie rupt, iar cel din carton să nu fie umed, ceea ce ar putea indica o posibilă problemă de păstrare/depozitare în magazin. În plus, temperatura în congelator trebuie să fie scăzută.
– Produsele congelate (carne, pește, legume, fructe) vor fi transportate în conditii igienice, cât mai repede la domiciliu, unde vor fi depozitate în congelator până la data pregătirii, pentru păstrarea nutrienților si a calității (gust, textura).
– Cititi eticheta de ingrediente. Deși produsele congelate conțin rareori alte ingrediente decât produsul congelat, procesul de congelare fiind suficient pentru conservarea produselor în cele mai bune condiții, fără a fi nevoie de aditivi. Produsele congelate sunt astfel o alegere foarte bună pentru perioada sărbătorilor, când drumurile la cumpărături se răresc.
Comercializarea laptelui și a produselor lactate
– Consumatorii trebuie să fie atenți la modul de prezentare a ambalajului. În cazul în care ambalajul este bombat, înseamnă că a început procesul de fermentare și produsul nu mai este propriu consumului uman;
– Trebuie acordată atenție deosebită condițiilor de depozitare, atât în magazinul de desfacere cât și la domiciliu. Verificați dacă laptele si produsele lactate sunt păstrate la temperatura indicată de producător și refuzați achiziționarea produselor care au fost expuse spre comercializare la alte temperaturi decât cele indicate de producător;
– Solicitați vânzătorului, în cazul în care magazinul nu are asigurat sistemul de autoservire, să consulte eticheta produsului pentru a analiza compoziția și, mai ales, încadrarea în data durabilității minimale. Nu achiziționați produsele pentru care aveți îndoieli privind calitatea și modul de informare prin etichetare;
– Consumatorii trebuie să solicite vânzătorilor informații suplimentare cu privire la natura produselor pe care doresc să le cumpere, întrucât există cazuri în care comercianții expun la vânzare, în același spațiu, înlocuitori de produse lactate, alături de produse lactate. În condițiile în care modul de prezentare (forma de calup, dimensiuni, aspect, culoare) si chiar de etichetare sunt asemănătoare, diferențierea este îngreunată, motiv pentru care este absolut necesar să solicite informații suplimentare din partea comerciantului;
– Atenționăm consumatorii să refuze produsele care prezintă data durabilității minimale/data limita de consum modificată sau depășită. De asemenea, să nu cumpere lapte și produse din lapte din locuri neautorizate. Comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu poate elibera bon de casă cu care să fie justificată tranzacția comercială și consumatorul riscă să achiziționeze un produs neconform sau chiar nesigur care îi poate afecta sănătatea.
Comercializarea produselor de patiserie (cozonaci, checuri, etc.)
– In primul rand, achizitionarea produselor se va face numai din locuri autorizate, unde spatiile de comercializare trebuie sa fie in permanenta curate si bine intretinute;
– Personalul care comercializeaza produse de patiserie trebuie sa poarte echipament de protectie sanitara, respectiv halat de protectie si boneta, iar manipularea produselor sa se faca cu mainile acoperite de manusi curate sau de unica folosinta;
– Produsele de patiserie neambalate se vor vinde din recipiente curate, la adapost de praf si de muste, fiind servite numai cu ustensile speciale. Este interzis a se permite consumatorilor sa aleaga produsele cu mana;
– Pentru produsele de patiserie preambalate data durabilitatii minimale este stabilita de producator si se va inscriptiona pe eticheta/ ambalaj.
Comercializarea ciocolatei, produselor din ciocolata, produse pe baza de cacao si grasimi vegetale (tablete, figurine etc)
– Etichetele acestor produse trebuie sa contina urmatoarele informatii: denumirea produsului, numele si adresa producatorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului. In cazul produselor din import se vor inscrie numele si adresa importatorului sau ale distribuitorului inregistrat in Romania, data durabilitatii minimale, cantitatea neta si conditiile de depozitare;
– Toate produsele din import trebuie sa fie insotite de etichete cu elementele de identificare si informare in limba romana;
– Pentru ciocolata si produse din ciocolata: se mentioneaza in mod obligatoriu continutul de cacao substanta uscata, exprimat in procente, astfel: “ cacao…% minim”. In cazul ciocolatei umplute se mentioneaza produsul de umplutura. Se excepteaza de la indicarea cantitatii nete produsele din ciocolata preambalate, cu o greutate mai mica de 50 grame. Aceasta exceptie nu se aplica produselor cu o greutate neta mai mica de 50 grame fiecare, atunci cand sunt prezentate intr-un ambalaj continand doua sau mai multe astfel de produse, daca continutul net total, inclusive ambalajul, este egal sau mai mare de 50 grame. In cazul produselor din ciocolata turnate si goale in interior, aceasta indicatie poate fi inlocuita cu continutul net minim. O mentiune privind adaosul de cafea sau bauturi spirtoase, atunci cand acesta depaseste 1% din masa produsului;
– Ciocolata proaspata trebuie sa prezinte o suprafata lucioasa, nestratificata si fara pete, sa fie onctuoasa, casanta la rupere fara senzatie de rugozitate la masticare, culoare si gust specific, iar drajeurile trebuie sa aiba suprafata neteda, lucioasa, uscata si nelipicioasa;
– Achizitionarea produselor se va face numai din locuri autorizate. Trebuie evitata cumpararea de la vanzatori ambulanti, chiar daca pretul oferit este comparativ mai mic;
– Inainte de cumparare, consumatorul trebuie sa verifice starea ambalajelor (integritate, etanseitate) si incadrarea produselor in data durabilitatii minimale, dupa caz, in data limita de consum stabilite de producator.
Comercializarea vinurilor si a bauturilor alcoolice
– Continutul etichetei trebuie sa cuprinda: denumirea sub care se vinde produsul, denumirea si adresa producatorului, sau a importatorului sau a imbuteliatorului, volumul net, concentratia alcoolica, o informatie privind lotul, data durabilitatii minimale pentru bauturile alcoolice cu concentratia alcoolica mai mica de 10% vol.;
– Pentru vinuri, eticheta trebuie sa mai contina urmatoarele informatii: categoria de calitate, indicatia geografica sau denumirea de origine controlata pentru vinurile de calitate superioara, tipul vinului, functie de continutul de zaharuri;
– Consumatorul trerbuie sa verifice aspectul lichidului, respectiv culoarea sa fie corespunzatoare sortimentului, limpede, fara depuneri sau impuritati in suspensie;
– La intoarcerea buteliei cu dopul in jos, continutul nu trebuie sa se tulbure sau sa prezinte impuritati sau scurgeri;
– Marcarea bauturilor alcoolice distilate se face cu respectarea reglementarilor in vigoare emise de Ministerul Finantelor. (Biroul de presă, ANPC)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu