Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională „Prof. Dr. C.T. Nicolau” Bucureşti are plăcerea să vă informeze faptul că sâmbătă, 29 august 2020, Centrele de Transfuzie Sanguină din întreaga ţară vor fi deschise donatorilor de sânge şi plasmă convalescentă COVID-19, programul fiind 07.30 – 13.00.
Întregul proces de donare se va realiza cu respectarea normelor de securitate sanitară, cadrele medicale din Bucureşti, Alba Iulia, Arad, Piteşti, Bacău, Oradea, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Timişoara, Braşov, Brăila, Buzău, Reşiţa, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Sfântu Gheorghe, Târgovişte, Craiova, Galaţi, Giurgiu, Târgu Jiu, Miercurea Ciuc, Deva, Slobozia, Iaşi, Baia Mare, Drobeta Turnu Severin, Târgu Mureş, Piatra Neamţ, Slatina, Ploieşti, Satu Mare, Zalău, Sibiu, Suceava, Alexandria, Tulcea, Bârlad, Râmnicu Vâlcea şi Focşani vor realiza cu atenţie selecţia şi monitorizarea donatorilor pe tot parcursul procesului de donare. Împreună cu donatorii, suntem dedicaţi cauzei noastre de redare a speranţei şi bucuriei de a trăi persoanelor aflate în suferinţa şi a căror viaţa atârnă de un strop de sânge! (Violeta Carmen Oancea, director general)
Atenție! Se poate dona sânge și sâmbătă, 29 august
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -