Hidrologii au emis mai multe avertizări de inundații în ultimele 24 de ore. Azi noapte a fost cod galben de inundații, până la ora 9:00 dimineața, în bazinele Rm. Sărat și Șușița. Ulterior, Administrația Națională Apele Române a emis noi alerte de inundații, valabile în mai multe județe. Hidrologii anunță că, până la ora 24:00, se pot înregistra ”scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție”. Printre râurile vizate de această atenționare cod galben se află Putna (bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior) și Trotuş (bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior). ”Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Cluj, Bihor, Alba, Hunedoara, Caraş Severin, Argeş şi Vrancea.”, se menționează în comunicatul AN Apele Române. (foto: arhivă)
Atenționare de inundații în două bazine hidrografice din Vrancea
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -