Meteorologii au transmis mai multe alerte privind înrăutățirea vremii. Județul Vrancea este vizat de două atenționări cod galben de vânt. Prima avertizare este valabilă de astăzi după-amiază și până marți dimineață. În acest interval, în sudul și estul Munteniei, în Dobrogea și sudul Moldovei vântul va avea intensificări, cu viteze de 55-60 km/h. În zona Carpaților de Curbură și pe litoral, rafalele vor depăși 60-70 km/h. Al doilea cod galben intră în vigoare marți, la ora 11:00, și este valabil până miercuri, la ora 10:00. Meteorologii spun că, pe parcursul zilei de marți, vântul va continua să prezinte intensificări în estul Munteniei, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, temporar cu viteze de 55-65 km/h. În zona Carpaților de Curbură și pe litoral, rafalele vor depăși 65-75 km/h.
În general, în primele 3 zile ale săptămânii, în Oltenia și sudul Banatului vor fi precipitații moderate cantitativ (15-25 de litri/mp), la început predominant sub formă de ploaie, iar din noaptea de luni spre marți, treptat, acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. În grupele vestice ale Carpaților Meridionali și în Munții Banatului va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent. Meteorologii mai spun că precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala, local, și în restul teritoriului, îndeosebi la noapte și pe parcursul zilei de marți, 11 ianuarie. Pe arii restrânse se va forma polei. Vântul va prezenta intensificări în est și sud și pe arii mai restrânse în zona montană și în extremitatea de vest, trecător viscolind ninsoarea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 11–14 ianuarie, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopților și dimineților în vestul, nordul și centrul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest.