Mihai este un soldat ucrainean de origine română. Este strănepotul lui Vasile Filip, fost primar la Sighetul Marmației înainte de Al Doilea Război Mondial. Vorbește bine limba română, și pentru că bunicul său patern a fost profesor de limba română. S-a născut la Solotvîno, peste apa Tisei, la 700 metri de teritoriul României. Acolo, 90% din populație vorbește limba română. S-a înrolat în armată ca să lupte pentru Ucraina a doua zi de la începerea războiului, pentru că „așa a simțit”.
Mihai a luptat și luptă pe mai multe fronturi din Ucraina, fiind adesea în linia 0. Despre contraofensiva de la Harkiv spune că a fost cea mai grea. Alături de Radu Hossu a distribuit ajutoare umanitare în Bakhmut civililor aflați doar la câțiva km de linia frontului, în zone în care nu mai intra nimeni.
Iată o parte din declarațiile lui Mihai:
Fuga de bombe este ca un joc al hazardului, uneori, pentru că pot să cadă chiar în locul în care te ascunzi. // În război treci prin situații încordate. Nu ai timp să stai să te vaiți și să te gândești la cum va fi de vei muri. Cu cât ți-e mai mare frica, cu atât devii mai vulnerabil. (…) Am avut un coleg căruia, în timpul unui bombardament, atât de mare i-a fost frica, încât a rămas blocat în loc, deși noi răcneam la el ca să fugă. Și-a ascuns capul în mâini și nu se mai putea mișca. // Niciodată nu îi voi ierta pe cei care au curmat viața unor oameni care aveau traseul lor, aveau o meserie, își creșteau copiii și au fost chemați să își apare țara. //
Despre ajutorul românilor: eu nu am crezut că este posibil așa ceva! (…) De la început aș vrea să le mulțumesc foarte mult tuturor acelora care ne ajută nu doar cu donații, ci și cu mesaje de susținere (…) Eu stau seara în beci și citesc aceste mesaje și mi se ridică moralul. // Pentru noi fiecare donație e importantă, chiar și de 1 euro. Dacă 1.000 de urmăritori donează 1 euro, cu 1000 de euro tu poți cumpăra acele lucruri de care acolo, în perimetrul tău, ai nevoie. Eu foarte mult apreciez și timpul pe care oamenii și-l iau pentru a-mi trimite un mesaj.
Cei care doresc să doneze, o pot face prin contul de Revolut: revolut.me/mykhai80hc sau prin IBAN: ES53 1583 0001 1090 7367 6335, pe numele Mykhailo Budul.
Articolul integral, inclusiv interviul, pe PRESShub.