duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateAutorităţile din Focşani, dispuse să facă un pas în spate în privinţa...

Autorităţile din Focşani, dispuse să facă un pas în spate în privinţa fuziunii Ateneului cu Teatrul Pastia

Reacţia publică a oamenilor, vizavi de decizia Consiliului Local Focşani prin care s-a aprobat fuziunea prin absorbţie a Ateneului Popular Mr. Gh. Pastia cu Teatrul Municipal, sub o singură conducere, respectiv a directorului Teatrului, Sorin Francu, se pare că le-a determinat pe autorităţi să reevalueze proiectul, potrivit unor informații din interiorul Primăriei Focșani. Iar cea mai invocată chestiune legată de ilegalitatea acestuia este chiar observaţia făcută de directorul Ateneului în şedinţa cu pricina, care a menţionat că pentru a putea fi aprobat proiectul avea nevoie de două treimi din voturile aleşilor şi nu jumătate plus unu, fiind vorba de patrimoniu, aşa cum se arată şi în hotărâre. La momentul respectiv, secretarul municipiului, Eduard Marian Corhană, a spus: „obiectulacestui proiect de hotărâre este reorganizarea și funcționarea Teatrului Municipal, nici vorbă de acte de gestiune sau act de patrimoniu prin care se dispune înstrăinarea acestui imobil printr-o Hotărâre de Consiliu Local. Din punctul meu de vedere 12 voturi sunt suficiente, proiectul a fost adoptat”. Acum însă, probabil după ce a citit mai bine textul hotărârii, proiectul cu pricina ar putea fi revocat, astfel încât instituţiile de cultură din subordinea Primăriei Focşani să funcţioneze ca şi până acum. Secretarul Corhană nu ne-a răspuns la telefon pentru a confirma sau infirma informațiile noastre. De menționat că vineri, 5 mai, s-a lansat și o petiție publică pentru menţinerea actualului regim de funcţionare al Ateneului Popular “Mr. Gh. Pastia”, în sensul funcţionării lui autonome şi nu laolaltă cu Teatrul Municipal Maior Gheorghe Pastia. Petiția a fost semnată până acum de aproximativ 400 de persoane.

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu