Pe data de 22 ianuarie, s-a constituit comitetul interministerial pentru monitorizarea și managementul potențialelor infecții cu noul coronavirus, format din specialiști, sub coordonarea miniștrilor din Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor. Acest comitet va transmite câte un buletin informativ în fiecare zi cu privire la evoluția potențialelor infecții cu noul coronavirus, cu eventualele măsuri dispuse, dar și recomandări din partea organizațiilor internaționale. Buletinul informativ nr. 1, din 26.01.2020, al Comitetului interministerial pentru monitorizarea și managementul potențialelor infecții cu noul coronavirus spune următoarele:
Până în acest moment, s-a monitorizat întreaga circulație a persoanelor care vin spre România, din aria geografică a Chinei, pe criterii epidemiologice. Alerte au fost la Cluj, Timișoara, Constanța și București, dar toate au fost infirmate. De asemenea, se iau măsuri speciale pentru ansamblul folcloric din Mioveni, format din 25 de persoane, care în acest moment se află în Beijing-China și va sosi pe aeroportul din Otopeni, marți, ora 15.00. Deja oficialii români ai ambasadei au luat legătura cu aceștia.
Cât privește situația instrumentiștilor care au fost pentru o perioadă de 40 de zile, într-un turneu din China, DSP județean verifică starea lor de sănătate zilnic. Până în prezent nu există suspiciuni de pneumonie cu noul coronavirus, la niciuna din persoanele din acest grup.
Situația la zi a cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus, la nivel global. Datele sunt certificate pentru ziua de 26.01.2020, ora 9:00, 2.061 cazuri confirmate, din care 56 decese:
– China continentală 2019 cazuri, din care 56 decese;
– Thailanda – 6 cazuri;
– Japonia – 3 cazuri;
– Macao – 2 cazuri;
– Coreea de Sud – 3 cazuri;
– Hong Kong – 5 cazuri;
– Taiwan – 3 cazuri;
– Singapore – 4 cazuri;
– Malaysia – 3 cazuri;
– Nepal – 1 caz;
– Vietnam – 2 cazuri;
– Statele Unite – 2 cazuri;
– Canada – 1 caz;
– Franța – 3 cazuri. (sursa: Ministerul Sănătății)