Un apel primit astăzi, 22 august, în jurul orei 15.00, la numărul unic de urgență 112, semnala o situație de urgență referitoare la faptul că în curtea unei gospodării din comuna Milcovul, un autoturism a fost cuprins de flăcări. Spre locul indicat s-au deplasat de urgență 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD. Ajunși la locul evenimentului, pompierii militari au localizat în cel mai scurt timp incendiul, care se manifesta la compartimentul motor. Incendiul a fost lichidat în mai puțin de 30 min. A ars compartimentul motor și elemente din plastic la nivelul bordului. Cauza probabilă care a generat incendiul: scurtcircuit electric la compartimentul motor. Din fericire, nu au existat persoane rănite. (Sursa: ISU Vrancea)
Autoturism mistuit de flăcări în curtea unei gospodării din comuna Milcovul
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -