luni, noiembrie 25, 2024
AcasăComuna meaGAROAFAAventuri pe drumurile din Vrancea: băut la volan, un bărbat nu a...

Aventuri pe drumurile din Vrancea: băut la volan, un bărbat nu a oprit la semnalele polițiștilor. A fost blocat în trafic și, ulterior, a reclamat la 112 că polițiștii i-au imobilizat mașina

Ieri dimineață, în jurul orei, 07:45, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești – Postul de Poliție Garoafa au observat faptul că, în zona trecerii de pietoni amplasată pe DN2 E85, în apropierea școlii din comuna Garoafa, conducătorul unui autoturism nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni angajați regulamentar în traversarea drumului. Astfel, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, însă acesta nu s-a conformat, continuându-și deplasarea pe DN2 E 85 către satul Bizighești, din comuna Garoafa, apoi către satul Ciușlea, pe Drumul Județean 205 E.

Echipajul de poliție a procedat la urmărirea autoturismului folosindu-se semnalele acustice și luminoase, reușindu-se blocarea la intrarea pe barajul peste albia râului Siret, în satul Ciușlea, din comuna Garoafa. În momentul opririi autoturismului, polițiștii au imobilizat vehiculul și au extras conducătorul din autoturism. Bărbatul de 60 de ani, din comuna Soveja, se afla singur în autoturism și, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,41mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, conducătorului auto i s-a adus la cunoștință că nu mai are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice însă, după ce a părăsit sediul secției de poliție, a apelat fără motiv SNUAU 112, sesizând faptul că polițiștii i-au imobilizat vehiculul fără drept și că dorește să-i fie pusă la dispoziție o autoplatformă pentru a transporta autoturismul din locul depistării până la domiciliul său. Astfel, a fost sancționat contravențional conform O.G 34/2008 pentru apelarea SNUAU 112 nejustificată. Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 și i s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce vehicule. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu