vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneAvertisment ANPC înainte de Buna Vestire și de Florii: atenție la peștele...

Avertisment ANPC înainte de Buna Vestire și de Florii: atenție la peștele și produsele din pește!

Ne aflăm în perioada premergatoare Sărbătorii Bunei Vestiri și a Floriilor. Având în vedere consumul traditional de peste cu ocazia acestor sărbători, va sfatuiesc sa nu cumpărati peste si produse din pește din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure conditiile optime de transport, depozitare si comercializare si nu va poate elibera bon de casa cu care sa justificati tranzactia comerciala si riscati să achiziționați un produs neconform sau chiar nesigur care poate sa va afecteze sănătatea.
Pentru că peștele si produsele din peste sa nu prezinte un pericol pentru sanatatea dvs., va recomand să aveți în vedere următoarele:
– Acordati o atentie deosebita aspectului exterior al produsului pentru a va forma o primă apreciere asupra gradului de prospețime;
– Nu achiziționați produse cu suprafața mâzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros și culoare modificate, aspect de vechi;
– Refuzați să cumpărați pește și produse din pește pentru care aveți îndoieli privind gradul de prospețime, calitatea si modul de informare prin etichetare;
– Urmăriți modul de etichetare a peștelui si produselor din peste și nu cumpărati produse preambalate neetichetate./ Refuzați să cumpărati peste si produse din pește preambalate pe ale căror etichete nu este înscrisă data durabilității minimale/ data limită de consum sau dacă aceasta este modificata sau depășita;
– La cumpărarea peștelui si produselor din peste, solicitati si păstrati bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriti să reclamați calitatea produsului.
La achiziționarea produselor din pește refrigerate sau congelate, acordați o atenție deosebită aspectului exterior al produsului si conditiilor de depozitare impuse de producător, atât în magazinul de comercializare cât și la domiciliu. Produsele alimentare congelate trebuie comercializate numai în stare congelata iar la decongelare trebuie să prezinte gustul si mirosul nemodificate, caracteristice sortimentelor respective. Avertizez asupra faptului că este interzis ca produsele alimentare congelate să se recongeleze, acestea trebuie prelucrate imediat ce au fost decongelate. Nu achizitionati produsele la care constatati existența aglomerărilor de produs sub forma unor blocuri sau prezența de gheață în ambalaj si acordati o atentie deosebită când cumpărati produsele alimentare congelate asupra modului de prezentare a ambalajului. Nu achizitionati produse la care constatati că ambalajul este murdar, degradat, nu este închis etanș și nu asigura salubritatea produsului.
Avertizez consumatorii că, în anii anteriori, comisarii ANPC, în urma acțiunilor de control, au găsit la comercializare produse neconforme, precum:
– chefal proaspăt expus la comercializare pe pat de gheață prezenta mușchiul cu o consistență flască, burta moale umflată – amestecat cu chefal care era proaspăt și fără deficiențe;
– crap proaspăt care prezenta semne vizibil de alterare (ochii retractati in orbite si burta moale), produsul era in afara datei limita de consum;
– scrumbie sărată, în vid, cu lichid în ambalaj, datorită devidării, produsul având consistenta moale si miros nespecific;
– macrou congelat cu arsuri de congelare, din cauza depozitarii incorecte;
– conserve de “sardine în ulei natural” care aveau declarat pe eticheta o cantitate neta de 200 g si un conținut de peste de 120 g, adică 60%, față de minim 70% prevăzut;
– conserve de „sardine în ulei vegetal”, conform declaratiilor de pe etichetă („ingrediente: sardinella gibosa 72%, apa, ulei soia 5.6%”) aveau un continut de apă în jur de 22%, față de maximum 8% admis;
– file Pangasius cu glazură protectoare declarată de 20%, la care s-a determinat după decongelare o proportie de glazură de peste 28%;
– cod congelat, proveniență Spania, pe a cărui etichetă se declara glazura „0”, iar în urma analizelor de laborator s-a determinat 4,99% glazura;
– produse preambalate etichetate incorect sau incomplet, fără mentionarea tuturor ingredientelor si neînscrierea datei durabilității minimale pe etichetă;
– utilizarea de denumiri improprii / mentiuni menite a induce în eroare consumatorii (hering proveniență Norvegia, comercializat sub denumirea de scrumbie de Dunăre, baby hering proveniență Polonia, comercializat sub denumirea de oblet).
O abatere frecvent întâlnită în cadrul actiunilor de control, desfășurate în anii anteriori, este nerespectarea conditiilor de depozitare si expunere la comercializare, respectiv: pește expus în conditii necorespunzătoare direct pe paviment, pește care prezenta modificări organoleptice – solzi desprinși, consistență flască a mușchiului, pește și produse din peste depozitate în afara spatiului frigorific la temperatura mediului ambiant într-un depozit neamenajat, impropriu si neautorizat, pește sărat (șprot si plătică) depozitat în agregat frigorific, dar care nu asigura temperatura de depozitare stabilită de producător. (Paul Anghel, director general în ANPC)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu