Instituţia Avocatul Poporului organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a două funcții vacante de consilier, cu specialitatea medic. Cele două posturi sunt la Centrul zonal București și, respectiv, la Centrul zonal Bacău. Acesta din urmă cuprinde și județul Vrancea. Condițiile specifice de îndeplinit sunt următoarele:
- a) absolvent al unei facultăţi de medicină cu diplomă de licenţă;
- b) medic cu drept de liberă practică, în activitate sau pensionar;
- c) Aviz privind exercitarea profesiei de medic eliberat de Colegiul Medicilor din România;
- d) Certificat de membru valid al Colegiul Medicilor din România;
- e) Certificat profesional curent eliberat de Colegiul Medicilor din România (fără sancțiuni).
Termenul de înscriere la concurs este 8 mai. Pe 16 mai este programată proba scrisă, iar pe 22 mai va fi interviul. Relaţii suplimentare pot fi obţinute de la sediul instituţiei Avocatul Poporului, strada George Vraca nr. 8, Sector 1, București, sau la telefonul 021/312.49.23.