La prima probă scrisă a examenului național de bacalaureat din sesiunea august 2023, Limba și literatura română, au fost prezenți 203 candidați, seria curentă și seriile anterioare, 45 fiind absenți. Au fost înscriși pentru susținerea acestei probe 248 de candidați. Examenul s-a desfășurat în condiții optime, nu au existat cazuri de elevi eliminați. Subiectele și baremele de evaluare și notare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
- joi, 17 august – proba obligatorie a profilului;
- vineri, 18 august – proba la alegere a profilului și a specializării.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 25 august 2023 (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 29 august 2023. (ISJ Vrancea)