Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a plătit, la finele săptămânii trecute, prin Programul Operațional Regional, o tranșă de 418.701,70 lei pentru proiectul pe bani europeni „Creșterea performanței energetice pentru clădirea tip Internat și clădirea Cantină a Colegiului Tehnic „Gh. Asachi” Focșani, inclusiv lucrări conexe”. La colegiul focșănean este în implementare un proiect POR, pe axa prioritară 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”. Valoarea totală a lucrărilor derulate de MLPDA, prin POR, se ridică la 9.969.959,21 lei. Partea nerambursabilă este de 9.284.498,68 lei. ”Orice investiție în sistemul de învățământ din Focșani, din Vrancea, mă bucură. Reabilitând spațiile destinate cursurilor, asigurăm copiilor noștri un viitor mai bun, prin creșterea siguranței și a confortului în imobilele destinate cursurilor. Îmi doresc ca, pe viitor, toate aceste investiții să se răsfrângă în creșterea calității actului de educație și în notele elevilor”, a spus ministrul Ion Ștefan.