sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăFocsaniBanii pentru CSM Focșani 2007, subiect ”fierbinte” al disputelor dintre primarul Misăilă...

Banii pentru CSM Focșani 2007, subiect ”fierbinte” al disputelor dintre primarul Misăilă și consilierii PNL-USR-PLUS

Situația CSM Focșani 2007, care se plânge de mai bine de o lună că nu este finanțat de către Consiliul Local Focșani, a fost readusă pe tapet și de consilierul local PNL, Liviu Macovei, într-o conferință de presă. Acesta a criticat modul totalitar în care clubul municipalității a fost condus până acum, de un singur om, primarul, în condițiile în care acest lucru este apanajul comitetului director.

„Acest club, conform regulamentului de organizare și funcționare este condus de directorul clubului și Comitetul director. Cei care au condus acest club nu au ținut cont de regulamente, de respectarea lor și am ajuns în postura în care CSM Focșani 2007 a fost condus doar de primarul Misăilă, care nu s-a uitat și la regulament. Comitetul director are această  atribuție de a asigura finanțarea, dar mai sunt încă 30 de subpuncte foarte importante pe care trebuie să le asumăm CSM Focșani 2007 nu a fost condus conform regulamentelor și îmi asum această declarație. Comitetul director e compus din cinci membri care au foarte multe atribuții. Am publicat pe site-ul clubului tot felul de situații, am transparentizat multe date. Dacă vorbesc în calitate de consilier local trebuie să am grijă de lucrurile care se întâmplă în interiorul clubului. S-au făcut cheltuieli foarte mari la unele secții, s-a folosit politica pumnului în gură, în care ni s-a cerut doar să finanțăm și atât. M-a deranjat că s-au prelungit contracte, chiar până în iunie, 2022, fără să fie discutate în comitetul director. Este un club de drept public clubul, nu privat. Strategia trebuie schimbată și trebuie discutată cu comitetul director”, a spus Liviu Macovei

Macovei a menționat că bugetul pentru acest an trebuie să fie la nivelul celui de anul trecut, peste 11 milioane de lei (CSM Focșani 2007 cere 18 milioane de lei) lucru care înseamnă că aleșii locali vor aproba încă 4,4 milioane de lei pe lângă cele 7,3 milioane de lei locate în mai. Banii vor fi alocați însă cu condiții. Acesta a menționat că prin suspendarea în instanță a hotărârii privind bugetul local, este aproape imposibil acum rezolvat problema contractelor jucătorilor. Macovei a cerut celor de la CSM Focșani 2007 să-și asume greșelile, acest lucru însemnând demisia unor conducători de secții. Mai direct, este vorba despre secția de fotbal, care ar putea să se desființeze dacă nu-și rezolvă probleme din interior, adică demisii, renegociere de contracte cu jucătorii, astfel încât să nu fie puse în pericol celelalte secții ale CSM Focșani 2007.

La rândul său, primarul Cristi Misăilă, care este membru de drept al Comitetului directo al CSM Focșani 2007 pune în cârca consilierilor PNL-USR PLUS situația actuală și le cere să vină cu soluții pentru continuarea activității clubului.

”Hotărârile luate de la începutul anului de majoritatea PNL-USR PLUS au dus la o lipsă de orizont în ceea ce privește activitatea sportivă competițională de la nivelul clubului, la fel cum este adevărat faptul că, în lipsa unui orizont de așteptare, sportivii de la echipele de handbal și baschet își vor căuta alte cluburi la care să joace. Găsirea soluțiilor pentru continuarea activității competiționale a CSM Focșani 2007 este exclusiv la îndemâna consilierilor PNL-USR PLUS, care au hotărât ca reprezentanții lor să dețină majoritatea și în Comitetul Director al clubului sportiv municipal. În aceste condiții, actuala abordare a majorității din Consiliul Local Focșani față de situația CSM Focșani 2007 nu este decât pură demagogie, izvorâtă din speranța că poate, poate cineva mai crede că Misăilă este vinovatul de serviciu. Deoarece ei sunt direct responsabili pentru ceea ce se întâmplă acum cu CSM Focșani 2007, consilierii PNL -USR PLUS sunt OBLIGAȚI să vină cu soluții reale pentru continuarea activității clubului sportiv.”, susține primarul Cristi Misăilă.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu