Un bărbat din Bacău, venit la muncă în Vrancea, este acuzat de agresiune sexuală asupra unui băiat în vârstă de 10 ani. Bărbatul a fost audiat și reținut de oamenii legii, luni seară, pentru 24 de ore. Pe numele lui s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală. Din primele informații, infracțiunea s-ar fi petrecut luni după-amiază, în apropierea unei ferme din zona Panciu. Băiatul agresat a fost găsit pe câmp de un bărbat din comuna Movilița, căruia i-a povestit ce i s-a întâmplat. Acesta a anunțat poliția. ”Ieri, ora 14.55, polițiștii din Panciu au fost sesizați de un bărbat din localitate despre faptul că, în timp ce se deplasa către comuna Movilița, în dreptul unei ferme, a identificat un minor, în vârstă de 10 ani, care a relatat faptul că, în jurul orei 14.00, ar fi fost agresat sexual de o persoană necunoscută. În urma verificărilor efectuate cu operativitate de polițiști, a fost identificat la scurt timp un bărbat, de 32 de ani, din comuna Coțofănești, judetul Bacău, principalul bănuit de săvârșirea faptei. A fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul savârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore.”, au anunțat reprezentanții IPJ Vrancea. Minorul a fost dus la Serviciul de Medicină Legală, pentru investigații de specialitate. Urmează ca bărbatul, în vârstă de 32 de ani, să fie dus în fața instanței (Judecătoria Panciu) cu propunere de arestare preventivă.
Bărbat acuzat de agresiune sexuală asupra unui minor
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -