Aseară, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au oprit pe strada Aleea Școlii, un autoturism condus de un bărbat de 43 ani, din municipiul Focșani, iar în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 1,23 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. (SURSA: IPJ Vrancea)