UPDATE Bărbatul a fost identificat de polițiști și încredințat familiei.
În data de 30 iulie a.c., în jurul orei 07.30, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești au fost sesizați cu privire la faptul că, NĂSTASE IONEL, de 53 de ani, a plecat de la locuința sa, din comuna Vulturu, sat Vadu Roșca, către municipiul Focșani și nu a mai revenit. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că ultima dată ar fi fost văzut în cursul dimineții de 29 iulie a.c., în jurul orei 06.00-06:30, în timp ce se deplasa pe Drumul Județean 204 D, din satul Vadu Roșca spre satul Vulturu. Nu se cunosc obiectele de vestimentație pe care bărbatul le purta la momentul plecării.
Semnalmente: înălţime 1,65-1,70 m, 80-85 kg, constituție robustă, față rotundă, cunoscut cu afecțiuni medicale (deficiențe de vorbire și deplasare).
În prezent, polițiștii, alături de voluntari și membrii familiei bărbatului de 53 de ani desfășoară activități specifice în vederea depistării persoanei dispărute.
Persoanele care dețin informații utile în vederea depistării acesteia sunt rugate să sune la 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție. (IPJ Vrancea)