vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateBărbat reținut de poliție după ce a încălcat în mod repetat ordinul...

Bărbat reținut de poliție după ce a încălcat în mod repetat ordinul de protecție

Polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au reținut un bărbat din comuna Țifești, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție (în formă continuată)

Din cercetările efectuate, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au stabilit faptul că, în perioada 09-10 noiembrie a.c., bărbatul în vârstă de 47 de ani ar fi încălcat, în mod repetat, măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa de către Judecătoria Panciu și s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 10 metri față de soția sa și fiul minor. În fapt, la finalul lunii septembrie a.c., polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au emis față de acesta un ordin provizoriu de protecție pe o perioadă de 5 zile. În cursul nopții de 03/04 noiembrie, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 h, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție, amenințare și distrugere.

Ulterior, Judecătoria Panciu a emis față de bărbatul cercetat un ordin de protecție pentru o perioadă de 2 luni, prin care bărbatului îi era interzis să se apropie la mai puțin de 10 de metri față de soția sa, fiul minor și domiciliul acestora. Totodată, acestuia îi era interzis să o contacteze în orice mod. Vineri, 10 noiembrie, în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut din nou pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vrancea. (sursa: IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu