joi, noiembrie 21, 2024
AcasăComuna meaRUGINESTIBărbați depistați băuți la volan și fără permis de conducere

Bărbați depistați băuți la volan și fără permis de conducere

În dimineața zilei de 17 septembrie a.c., în jurul orei 07:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Adjud au identificat un bărbat, de 38 de ani, din comuna Ruginești, în timp ce conducea un autovehicul pe raza municipiului. Verificările efectuate de polițiști au reliefat faptul că cel în cauză avea permisul de conducere anulat din cursul anului 2020 și consumase alcool. Astfel, aparatul etilotest a indicat un rezultat de 0,86 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Vineri, 17 septembrie, în jurul orei 17.00, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au identificat un bărbat, din localitate, în vârstă de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism în satul Coza, deși se afla sau influența alcoolului. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat un rezultat de 0,65 mg/ litru alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauze s-au întocmit dosare penale. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu