UPDATE Cei doi bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat dintr-un restaurant au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 zile.
Ieri, 9 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor de furt din societăți comerciale. Astfel, în cadrul acțiunii, au fost efectuate activități în Focșani și Tecuci, în urma cărora au fost identificați doi bărbați, de 17 și 36 de ani, din Galați, respectiv Tecuci, bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat dintr-un restaurant din municipiul Focșani.
În fapt, din cercetări a reieşit că, în noaptea de 3/4 februarie a.c., în jurul orei 04.30, cei în cauză ar fi pătruns, prin efracție și purtând cagule confecționate artizanal, prin forțarea unei uși de acces, într-un restaurant din municipiul Focșani, de unde au sustras suma de aproximativ 10.000 lei. În baza probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați procurorului de caz, în vederea analizării dispunerii și altor măsuri preventive față de aceștia. Activitățile au beneficiat de sprijinul colegilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale din Tecuci. (IPJ Vrancea)